- Cine este Vasile Dîncu omul? Ce vă place, ce nu vă place?
Îmi place viața cu tot ce are ea, emoții, muncă, stress, poezie, greșeli, eșecuri sau victorii mai mari sau mai mici. Îmi place că viața este unicat și că fiecare om este un univers de descoperit. E atâta frumusețe în viață încât sufletul nici nu poate să o cuprindă și câteodată dă pe dinafară. Îmi place să descopăr mereu oameni noi și fiecărui om să-i găsesc partea lui frumoasă, ceea ce ascunde după platoșele care i-au crescut de frică, de complezență sau pentru a se ascunde. Îmi place să văd soarele și pădurea, sunt sensibil la solidaritatea de toate felurile și la empatia naturală, cea care nu are in spate nici un calcul. Cred că cei mai mulți oameni sunt frumoși pe dinăuntru, doar că noi ne uităm la ei de cele mai multe ori, doar pe dinafară. Cred în frumusețea sacrificiului pentru alții, în dorința de a limita și îndrepta nedreptățile naturii și ale vieții. Iubesc artele și pe artiștii care sunt rațe șchioape ale lumii competitive de azi, dacă aș fi bogat aș cumpăra o insulă mare în care să-i adun pe toți artiștii neînțeleși, pe cei care nu au reușit în industria de azi. Mă însoțesc peste tot muzica și cărțile, mă înfioară sfârșitul vieții nu pentru definitivul lui, ci doar pentru că niciodată nu voi fi putut citi tot-tot cât mi-am dorit pentru că în fiecare zi apar noi cărți interesante. Îmi plac oamenii care au acumulat filosofia lor de viață nu din cărți, ci din viața trăită fără nici un fel de derogare. Cred că nimic nu este mai frumos pe lume decât un copil care aleargă pe o pajiște verde spre mama lui și nimic nu este mai trist decât un copil care plânge într-o librărie (în librarii se vinde orice altceva decât cărți, tot mai frecvent) pentru că mama lui nu-i poate cumpăra o jucărie. Îmi place mirosul hârtiei de ziar și atingerea mâinilor aspre ale oamenilor de la țară, pentru ca îmi amintesc de mâinile crăpate ale mamei mele. Cred că nimic nu este mai frumos decât prieteniile din adolescență și tinerețe, cele care rezistă peste timp si vremuri. Cred că scopul întreg al vieții noastre este să îndreptăm, pe cât se poate, liniile strâmbe ale lui Dumnezeu, din noi și din jurul nostru.
Nu-mi plac proștii agresivi și nici figuranții, cei dominați de ideologii, dar nici egoiștii fără scrupule. Mă enervează frigul, chiar dacă iubesc iarna. Nu-mi place să mă îmbrac trist și nici să fac economii, pentru că viața trebuie trăită din plin. Mă enervează cocalarii și pițipoancele cu ifose, deși îmi plac oamenii veritabili care sunt așa, dar nu vor sa pară altceva. Nu suport trădătorii și nici trădarea, nu-mi plac proaspeții îmbogățiți și nici cei care au uitat de unde au plecat. Nu-mi plac ipocriții și nici cei care fac paradă din iubirea de patrie. Nu-mi plac cei care nu știu să zâmbească și nici cei care îți ocolesc privirea când dau mana cu tine.
- Care este cea mai mare problemă a României la ora actuală după părerea dvs?
România are multe probleme care vin din istoria mai veche sau mai nouă, din lumea de azi, dar sunt câteva defecte care sunt ale noastre și care pot fi, și trebuie să fie, îndreptate. În primul rând ne comportăm ca o țară mică deși nu suntem deloc o țară mică. Nu avem conștiința propriei măreții și a energiei fantastice pe care o poate dezvolta acest popor care pribegește prin lume. Noi nu am înțeles valoarea educației și a culturii și alergăm după bani și combinații mereu necâștigătoare. Dacă am ști să prețuim intelectualii atunci am naște intelectuali care să ne ghideze, nu doar intelectuali publici care promovează mode ori ideologii de împrumut. Nu prețuim adevărul și atunci nu putem să ne regăsim nici pe noi înșine în ansamblul social, nu ne găsim locul, nu-i putem înțelege nici pe ceilalți și totul creează doar neîncredere, iar neîncrederea naște un deșert social. Distanța socială mare dintre noi ne face schimbători și vulnerabili la influențele din afară, deoarece avem încredere minimă unii în ceilalți, în instituții și chiar în noi înșine. Gândim tot mai tribal, facem alegeri pe baza de emoție, ne retragem în familie și nu suntem capabili de organizare înafara unor interese egoiste. Pierdem sensul colectiv, acesta nu se poate coagula, dacă ne gândim doar la fericirea personală și la costuri minime. România noastră nu prețuiește cu adevărat tinerii și rămâne tot mai gerontocratică. Uneori am sentimentul că pierdem energiile subtile pentru înguste bătălii de interese personale. Cred că nu putem gândi viitorul pentru că ne este teamă de el, de aceea nici măcar nu-l mai pregătim. În fine, avem un triumf al incompetenței în politică și acesta este cel mai mare handicap, pentru că incompetența se reproduce inter generațional și prin uciderea meritocrației. Dacă am avea măcar 20 de ani de conducere inteligentă a României, am deveni cu adevărat un paradis. Dar pentru asta ar trebui sa se unească inteligența, sentimentul datoriei față de patrie, cu responsabilitatea si cu conștientizarea că următorul tren este ultimul și dacă nu-l prindem nu mai urmează nimic.
- Nu putem încheia fără o întrebare din politic. Sunteți candidatul regiunii de nord-vest a României la alegerile pentru Parlamentul European, foarte pe scurt, dezideratul pentru acest mandat ar fi?
Am un program destul de elaborat, structurat pe mai multe direcții, care se bazează pe experiența mea politică și administrativă acumulată de-a lungul timpului, experiențe legate de integrarea europeană și NATO, dar dacă este să aleg unul simplu acesta este: reprezentarea demnă a României și a Transilvaniei în bătăliile din capitala Europei, acum când lucrurile se vor schimba decisiv pentru noi și pentru lumea întreagă.
